• ~Ioan Mugioiu: „7 Kastra” în sec. XI - începutul sec. XII
• ~ANTOLOGIE DE TEXTE STRAROMANE - Ioan Cassian: „Către Episcopul Castor - Despre cele opt gânduri ale răutăţii“
• ~Theodor Damian: „Limba misiunii creştine în spaţiul carpato-danubiano-pontic în primele secole după Hristos“
• ~Maria Ciornei: „Pornind de la Vlahi“

~ In numerele anterioare din ” Dacoromanica “- Selectie din cele mai interesante texte (intre altele si despre enigmaticul autor Aethicus Histricus ) >> citeste aici

In Imperiul Bizantin, orase intarite se numeau KASTRON. Castrum era numit in sec. 8 o inta-ritura oraseneasca de pe timpul ostrogotilor, bizantinilor si longobarzilor.

Castrum Albiensium (vulgar Castres) a fost un oras in Galia. Castrum, oras în Sicilia. Castrum Caledonicum a fost un oras in Scotia. Castrum Corvolinum, oras intarit in Galia. Castum Heraldi, oras în Galia. Castrum Novum, oras in Dalmatia. Castrum Theodorici, oras in Galia. Castrum Vulpinum oras (oppidulum) in Galia. Si multe altele.

SEPTEN TRION, 7 OPPIDU si SEPTEM CASTRA sint cele trei denumiri, care s-au modificat la diferite timpuri, dar care si-au pastrat aceeasi insemnatate, dupa ce castrele romane din Dacia si-au pierdut importanta militară. Denumirile de SEPTEN TRION (an 1119 si tinind cont de inertia hartilor probabil chiar sec. 11), 7 OPPIDU (an 1290) si SEPTEM CASTRA (an cca. 1108, deci sec. 11-12) nu poate veni de la colonistii germani care au sosit in Transilvania in sec. 13. Denumirea de BURGUS (Bourg) la galii din Galia se regaseste si in greaca (si inseamna: porti). Prezenta ei la gali (chiar si numele regiunii de sud-est a Frantei, Burgundia (unde urmele galilor sint prezente si in arhitectura) indica ca BURGUS este de origine traca, adus aici de galateni. Ea patrunde si in Italia, probabil prin troianii lui Eneas, care infiinteaza Roma. >>>>

După ce mai înainte am alcătuit cuvântul despre rânduielile chinoviilor, de data aceasta, nădăjduind iarăşi în rugăciunile Voastre, ne-am apucat a scrie despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei.
I. Despre înfrânarea pântecelui.
Mai întâi deci vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotriveşte îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor şi despre felul şi cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinţii Părinţi. Aceştia n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtăşirii de bucate, nici aceeaşi măsură pentru toţi. Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie şi aceeaşi vârstă; apoi şi din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingaşe a trupului, însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare si de saturarea pântecelui. >>>>>

Există atâtea mistere legate de existenţa strămoşilor noştri geto-daci că dispariţia quasi completă a limbii lor, în mod ciudat şi nejustificat aproape că nu ne mai miră. Explicaţiile care s-au dat până acum acestui fenomen sunt în majoritatea cazurilor insuficiente, nefondate ştiinţific şi lipsite de logică.Ele nu depăşesc stadiul de aserţiuni mai mult sau mai puţin artificiale. Este timpul astăzi, cu ajutorul cercetării interdisciplinare ce ne stă la dispoziţie cu şanse mereu crescânde de evaluare şi reevaluare mai obiectivă şi mai completă a fenomenului ce ne interesează, să aruncăm o nouă privire asupra acestei perioade a istoriei neamului nostru în vederea unei mai adecvate înţelegeri a ei.
Scopul acestei comunicări nu este acela de a trata subiectul în mod exhaustiv, ci doar de a reitera pentru cei care încă nu sunt convinşi, câteva argumente de ordin logic şi istoric în scopul readucerii problemei în actualitate, pe de o parte, şi de a stimula reflecţia critică asupra ei, în lumina noilor cercetări şi publicaţii, pe de altă parte. >>>>>>

Valahii - descendenţii direcţi ai pelasgilor, civilizatorii lumii
Pelasgii, sau protodacii sunt cei mai vechi locuitori ai Europei, după unii cercetători chiar, cei mai vechi locuitori ai Terrei (D. Bălaşa - Noi nu suntem urmaşii Romei). Anticii îi mai numesc şi hiperboreeni, ceea ce atestă conştiinţa identităţii acestor termeni, a sensului lor, şi despre aceştia vorbesc miturile.
N. Densusianu în “Dacia preistorică” Bucureşti 1913, pag. 988, spune că “primul om pământean, întemeietorul seminţiilor pământului” homus universales, identic cu Adam, a fost Pelasg - (Munteanul, sau Uranus).
Acesta a întemeiat neamul pelasgilor care şi-a întins stăpânirea pe un teritoriu imens. Considerăm lucru absolut posibil, dacă luăm în considerare ceea ce spune S. Coryll în opera “Valahii în Cartea Genezei “.
Acesta arată, ca şi Biblia, că înainte de deriva continentelor, pământul era o insulă înconjurată de ape. Mitul omului pelasg înregistrează prezenţa acestuia înainte de potopul lui Noe. >>>

IN ACEST NUMAR :

• Autori armeni din epoca străromâna despre regiunile Daciei şi locuitorii ei (fragmente din vol . DESPRE SCRIERILE VECHI PERDUTE ATINGĂTOARE DE DACIA de Alexandru Papadopol - Callimah, editat de Aurora Petan)
• ARGUMENTE - Zenovie Cârlugea : „In istoria literaturii se impune o nouă periodizare“
• UN TEXT DE SUSTINERE , CARE A GENERAT EFECTE -Napoleon Săvescu: „ De ce nu este tradus Codex Rohonczy? “
• Cărţi noi despre străromâni - Dionisie Şincan: „Noi, latinii Bizanţului“- un comentariu de George Mirea

~ In numerele anterioare din ” Dacoromanica “- Selectie din cele mai interesante texte >> citeste aici

§1 6. Autori armeni: Mar Apas Catina, Bardessan, Agathangel, Faust Byzantinul, Moisi de Khoren, Anonymul Armen din Secolul V
Literatura şi istoria Armeniei nu sînt străine de Dacia noastră. Mulţumită neobositelor osteneli ce bărbaţii distinşi ca J. Villote, De la Croze, Villefroy, Schröder, fraţii Whiston, Academia armeană a Sfânt. Lazăr fondată în Veneţia la 1815, Jean Saint Martin şi Victor Langlois, au depus pentru ele, noi putem studia astăzi cu succes scrierile pogorîtorilor lui Aram, popor cu care, din vechimea cea mai depărtată, Dacia nu o dată s-a găsit în contact şi care mai târziu a aflat în România, de mai bine de opt secole, refugiu şi ospitalitate ⁴⁹ .
Se ştie că suveranii Armeniei au pus de au tradus în limba lor toate producţiunile cele mai slăvite ale antichităţii. Sute de autori ne sînt abia cunoscuţi numai prin traducţiunile armene. Chosroes Nuschirvan, mai cu deosebire, aduse de la Constantinopole, cu mari sacrificii, Byzantini erudiţi şi traduse în armeneşte şi în limba siriacă şi arabă istoricii şi autorii cei mai renumiţi. De aice, mai ales, începe era traducţiunilor armene. Berosius, Dion Casius, Nemesius, Aristotele, Cefalion, Palefate, Maneton, Julius Africanul, Hipocrat, Galian, Plafon şi mulţi alţi autori au existat traduşi în întreg. Lista scriitorilor profani vechi, care au fost traduşi armeneşte este considerabilă. Un erudit armean, archiereul Sukias de Somal, a făcut >>>>>continuarea aici>>>>>

În prefaţa la monumentala „Istorie a literaturii române de la origini până în prezent“, G. Călinescu, punând tranşant problema „începuturilor“, sesiza, mai întâi, că există trei feluri de specialişti angajaţi în a scrie istoria literaturii: primii ar începe cu literatura veche (de la Macarie la Conachi), alţii „o iau de la Cârlova, dezinteresându”*-se cu totul de epoca anterioară, pentru ca p a treia categorie de cercetători literari („singurii cercetători ai esteticului*) să se ocupe numai cu epoca modernă, de la 1900 încoace: „Discuţiile au forma cea mai fantezistă pentru că nici una din părţi nu se sprijină pe documente incontestabile. în definitiv, tradiţie nu înseamnă altceva decât înaintare organică după legi proprii şi nu este îndoială că organicul există în literatura română. Se cade doar să-l descoperim, fără prejudecăţi, şi mijlocul nimerit este a scrie>o istorie literară bine informată, însă de substanţă, nu de nume proprii şi de cifre“
Cu ce elemente şi fapte de cultură (integrate într-o concepţie de ansamblu) trebuie să înceapă, aşadar, o istorie a literaturii române? Cu recunoaşterea a priori a unei literaturi populare, în care identificabile sunt motivele, temele, figurile, miturile specificităţii naţionale (v. Tratatul Academiei)! Cu evocarea spiritualităţii geto-dace şi a complexului de etnogeneză sau cu acea cultură feudală timpurie (sec. X-XII), cum procedează G. Ivaşcu în Istoria literaturii române (voi. I, 1969) şi cu care îşi începea G. Călinescu memorabila operă?
Prejudecata conform căreia o istorie a literaturii nu trebuie să părăsească sfera esteticului (v. obiecţiile făcute „Istoriilor“ lui Iorga!), făcând concesii culturalului, funcţionează încă şi, din această cauză, o periodizare completă a literaturii române, într-o sinteză reprezentativă, rămâne un deziderat. Se ştie că suportul oricărei literaturi e cultura >>>>>Zenovie Cârlugea>>>>>

Prea putin cunoscut inca -anterior editarii si chiar si dupa aceea- CODEX ROHONCZY , o stranie carte manuscrisa care a devenit o adevarata legenda, era amintita de catre multi dintre studiosii ce se ocupa cu tematica ” stravechimii ” si incurajeaza astfel de cercetari. Reproducem aici o interventie a dlui Dr. Napoleon Savescu , datand din anul 2001 , care isi pastreaza intr-un anumit fel actualitatea si dupa ce documentul enigmatic a fost publicat ,nu demult, insotit si de o incercare de descifrare, apartinand eruditei Viorica Enachiuc. Mai multe studii despre ” Codex Rohonczy” vor aparea in numere viitoare din Dacoromanica.
De ce nu este tradus inca Codex Rohonczy, cronica daco-romaneasca, insumand 448 pagini, scrisa in limba romana arhaica, “latina vulgara” cu alfabet geto-dac? Probabil de aceia ca oamenii de stiinta din Romania, care primesc bani publici pentru aceasta lucrare, ii cheltuie pentru a-l slavi pe cel care i-a umilit….
In ziua de 18 septembrie 2000, in orasul Deva din Romania a avut loc o manifestare ciudata in cinstea zilei de nastere a imparatului Traian, cuceritorul Daciei. La statuia stimabilului s-au depus coroane de flori din partea primariei din Deva, a consiliului judetean, a liceelor Decebal si Traian. S-au tinut simpozioane de comunicari stiintifice in cinstea cotropitorului atat la Ulpia Traiana cat si la Deva. In rezumat ele sunau cam asa:
- Daca el nu ar fi fost noi nu am fi fost.
- Acesta a fost saditorul si parintele neamului romanesc (parca inainte ne trageam din “doi barbati cu brate tari”?).
- Nu vom putea intra in Europa daca nu ne vom face un cult acestui mare imparat.
- Marea familie europeana ne va primi numai ca descendenti ai lui Traian.
- Cine vor sa ne indeparteze de cultul pentru Traian sunt dusmanii intrarii noastre in Europa. Noi, romanii care traim de mult in lumea euro-atalntica, gindim, insa, atlfel. Nici nu avem ce cauta in circuitele Lumii moderne daca nu venim acolo cu haina noastra firesca, cu fundamentul nostru de civilizatie si spiritualitate care e mult mai vechi decit cel adus de Traian. Tocmai de aceea, conform hotaririi >>>>>Napoleon Săvescu

Cu oarecare întârziere am intrat în posesia unui volum care prin forma aleasă de a ni se adresa: tableta-document, ne uşurează înţelegerea multor probleme ale trecutului nostru îndepărtat. Am în vedere volumul Noi, latinii Bizanţului semnat de fostul meu coleg în îndelungata activitate în Radio-Televiziunea Română, dar şi coleg, parţial de şcoală şi studii, dobrogean de oricine, Dionisie Şincan. Volumul cuprinde 48 de „tablete”-text şi două CD-uri cu textele în rostire radiofonică şi a fost editat prin grija doamnei Sofia Şincan, la rîndul său cunoscut comentator al instituţiei amintite mai înainte. Cartea a apărut în condiţii grafice de excepţie la Editura „Casa Radio”. Toate textele au fost rostite la emisiunea duminicală „Matinal”.
Spre deosebire de cele mai multe contribuţii bazate pe document şi scrieri anterioare, „tabletele” din volumul la care facem trimitere au un argument în plus pentru credibilitate şi, pot afirma, hotărîtor.
Dionisie Şincan, reluînd unele teme, probleme, documente ori cînd vorbeşte primul despre o descoperire, cînd înregistrează o noutate îi face, publică revelaţia, strigă, să luăm aminte: „Am avut în mînă acest volum, înainte de a fi fost expus” (este vorba de expoziţia „Monumentae Romaniae Vaticana”); „Voi vorbi astăzi despre alte documente, cercetate de noi, ţinute în mînă de noi la Arhiva secretă: >>>>>George Mirea